Wednesday, October 29, 2008

Despre "scriitori" si "filosofi"

Nu inteleg nici moarta de ce unii oameni se apuca de scris. Chiar nu stiu. Pardon, sa nu fiu inteleasa gresit. Nu inteleg de ce oamenii care se apuca de scris nu scriu nimic original. Se apuca de scris despre diverse subiecte, dar nu spun nimic din ceea ce gandesc ei insisi. Totul este un copy / paste penibil. Maicuta, daca vrei sa scrii, scrie si tu despre ceea ce crezi TU, nu despre ce a scris celalalt. Incearca sa fii original, sa nu furi ideile altora. Chiar esti atat de lipsit /-a de originalitate??? Chiar nu-ti scapara mintea la ceva nou? Ah, Doamne! E plina tara de "scriitori", de mari oameni ai ideilor si cuvintelor.
Ca sa fiu mai explicita... daca scrie unu' despre un subiect... clar il vei regasi in scurt timp pe inca alte sapte bloguri. Manca-v-as sufletul, doar atat puteti? Asta e toata "filosofia" voastra? Asta e tot ce poate creierul vostru, cel pe care il laudati atat?
Ca sa nu mai spun ca m-am saturat de "filosofii lu' peste", care au citit cateva citate din Heidegger si Kant si gata! Sunt cei mai mari ideologi ai generatiei lor. Fratilor!!! O insiruire de neologisme nu va ajuta cu nimic in constructia imaginii proprii! Nu e mai bine ori sa va rezumati la limbajul comun si la bunul simt in a percepe viata, ori sa va lasati de scris? Oricare ar fi alegerea, tot "artisti neintelesi" ramaneti. Acei pierde-vara cu pretentii de "scriitori" si "filosofi".
Cuzubane, aveai dreptate! Abia astept sa bem o "cafelutza" sau un "ceiuc", ca sa imi speli creierul de atata filosofie!!! ;)

Monday, October 27, 2008

I'll Be Missing You, Guys!!

- Adio sau pe curand?! - continuare -

Multe sunt lucrurile care imi vor lipsi. Nu stiu daca pot sa le enumar, nu cred ca e locul si momentul. Un lucru e sigur: imi vor lipsi Oamenii. In clip sunt doi dintre ei, Mircea Elisei si Matei Vladutescu. Doi colegi. Doi muzicieni. Doi (sper eu) prieteni.
Momente ca acesta inregistrat de mine sunt putine, dar pretioase. Va multumesc voua, celor care mi le-ati dat! I'll be missing you, guys!!


Sunday, October 26, 2008

Play Me



Neil Diamond - Play Me


Ei, da! Nu putea sa lipseasca melodia asta din blogul asta. Nu am descoperit-o eu, ci un prieten bun. Pentru el cred ca are o insemnatate mai mare decat pentru mine. Cu toate astea, nu pot sa neg ca de multe ori ma simteam foarte... apropiata de piesa asta. Am multe amintiri legate de ea. Savurati si voi momentul si bucurati-va daca simtiti la fel. Multumesc, Adrian! Multumesc, Sig, pentru piesa!

Friday, October 24, 2008

Adio sau pe curand?!

Mi-e groaza de momentul in care va trebui EFECTIV sa-mi iau la revedere. Intr-o mica masura am facut-o deja, dar cred ca inca nu am realizat.
Mi-e groaza de ce las in urma, dar si mai groaza mi-e de ce am in fata.
Ce las in urma? Pai las ore in sir de munca, un program aiurea, cativa colegi pupincuristi si turnatori, multe ore de nesomn, foarte mult stres.
Ce las in urma? Pai las cele cateva zeci de minute de "rasfatz" alaturi de colegii mei, cei cativa prieteni pe care mi-e extrem de greu sa-i parasesc, daruirea si pasiunea pentru radio, sufletul meu. Nu, nu-s prostii, mi-e drag. Mi-e drag rau si se rupe sufletu-n mine ca plec. Mi-s dragi rau oamenii de aici (nu toti) si imi pare nespus de rau ca n-am sa-i mai am langa mine, in fiecare zi.
Ce am in fata? ... Niste oameni straini, locuri neumblate si un stil care nu-mi este caracteristic. Nimic din mine nu e acolo. Nimic.
Si atunci de ce o fac? Nu stiu nici eu exact. Plec pentru ca am fost invatata sa lucrez dupa un standard. Plec pentru ca vreau sa fac lucrurile bine si nu reusesc daca depind de altii. Nu, nu e vorba de lucrul in echipa. E vorba despre responsabilitatea care lipseste cu desavarsire oamenilor cu care lucrez. Daca as putea, as face totul singura. Dar nu am timp suficient. Poate ar trebui sa se inventeze ora de 120 de minute si ziua de 36 de ore...
Dar nu pot sa scap de nodul din gat. AMR 2 zile de stat aici, imi spunea unul dintre colegii mei dragi azi. Doar 2 zile, in care trebuie sa-i privesc pe toti pana ma satur, ca sa nu-mi fie dor de ei.
La dracu! Ba o sa-mi fie! Si-mi vine sa mor din cauza asta!
O sa-mi fie dor si de "maruntisurile" de care ma ingrijeam. Nu mare branza, dar erau ale mele si-mi va fi al naibii de greu sa le vad facute de altcineva.

- va urma -

Friday, October 10, 2008

Stefan Iordache & Monica Anghel - Ce cauti tu in viata mea



Ce cauti tu in viata mea?
De ce ai venit?
Aha! Sa-mi tulburi linistea...
Ce cauti tu in viata mea?
De ce ai venit sa-mi tulburi linistea?
De ce nu m-ai lasat pe drumul meu
Asa cum mi-am dorit mereu?

Jurasem doar ca-n viata mea
N-am sa mai stiu ce-nseamna dragoastea
Si cand credeam mai mult c-asa va fi
Se schimba totul intr-o zi.
Iar clipa fericita pe care mi-o poti da
Nu merita durerea
Pe care-o vei lasa... in urma ta...(in urma mea)
Cand vei pleca.

Ce cauti tu in viata mea?
De ce-mi iei somnul meu si linistea?
Ma-ntreb mereu si nu pot sa ma-opresc...
Pentru ca te iubesc!

Thursday, October 09, 2008

Inca nu renunt la vis

Iau in brate visul tau si incerc sa-l fac realitate. Pacat ca noi doi avem viziuni diferite asupra problemelor. Si a viselor. Si pacat ca ne exprimam atat de diferit...
M-ai rasfatat prea tare si acum imi pare rau. Ma doare sufletul ca nu mai pot accepta sa fie altfel decat vreau eu si cum vreau eu.
Si-mi pare rau ca nu poti vedea cat de putine lucruri iti cer. Nu trebuia sa se intample asa. Imi iau vina asupra mea, numai hai sa facem in asa fel incat sa fie totul ca la inceput. Hai sa ne destindem, sa uitam ca exista restul, sa fim doar noi doi si-o dimineata de septembrie...
Cu toate astea, nu pot sa-ti reprosez nimic. Pentru ca nimic din toate astea nu se compara cu privirea ta calda, cu mangaierea si sfatul tau, cu sprijinul tau, cu dragostea ta. Doar... exprimarea difera.
As vrea sa am mai mult timp, as vrea sa fim mai mult "noi" decat noi. Si as vrea sa fim nebuni. Sa facem tampenii si sa radem de ele, sa radem mai mult! Sa nu uitam ca inca suntem tineri. Da, inca SUNTEM TINERI!! Sa nu uitam ca suntem frumosi impreuna, sa nu uitam cat de mult ne placea sa ne sarutam in mijlocul strazii si cat de fierbinti erau privirile aruncate in statia de metrou, in drum spre casa! La naiba! Nu vreau sa se termine toate astea atat de repede!! Nu ma simt inca in stare sa renunt la tinerete, la naturalete si sa ma inham doar la probleme si servici!! Vreau viata noastra inapoi!! Te vreau pe tine inapoi! Stiu ca esti acolo, ascuns. Hai, iesi din umbra si fii tu!!

Tuesday, October 07, 2008

Mi-e dor de Eliade

Mi-e dor de Mircea Eliade. Mi-e dor de noptile in care, in bucatarie, acasa la mama, nu se auzeau decat greierii de afara si foile cartii pe care o citeam. Aveam atunci atatea angoase, atatea suferinte, atatea nemultumiri! Si, cu toate astea, mi-e dor de vremurile alea! Unii cred ca ar numi asta "dor de acasa". Eu cred ca m-am poticnit in a rezolva problemele altora si nu mai am timp de ceea ce ma scotea din cotidian. Mi-aduc aminte ca uitam ca trebuie sa ma trezesc la 4, ca la 5 sa fiu deja la TV. Uitam ce zi este, uitam ca mi-e foame. Eliade era de vina.
Am venit in Bucurestiul asta murdar, ca orice "provincial", cu gandul ca voi avea timp de toate. Ufff, mare greseala.Am o cunostinta pe care o sunam mereu cand veneam in vizita in Capitala. Si, evident, mereu zicea acelasi lucru: "nu am timp, iarta-ma!". La un moment dat, sucarita ca ma tot refuza, mi-a zis: "ai sa vii si tu in Bucuresti si ai sa vezi ca nu mai ai timp de nimic!". Wow! Ce palme imi vine sa-mi dau acum! Cata dreptate avea!
Si mi-e dor de Eliade. Mi-e dor de zilele in care pregateam lucrarea de licenta si nu aveam timp sa citesc tot ce mi-ar fi trebuit mie. Eu scriam lucrarea pe publicistica lui Eliade in Dobrogea, si tot eu, darza, citeam nuvelele lui!! Desteapta fata! Dar, stii ce? Nu-mi pare rau absolut deloc!
Ca dovada, acum mi-e dor...
Nu cumva mi-e dor de singuratatea mea de atunci? De clipele mele de liniste? Ei, cata liniste poti avea cu mama si tata acasa, deh. Nu ca ma plang, dar... intelegeti voi. Da, uite, si de mama si tata mi-e dor. De serile in care glumeam pana tarziu, in bucatarie, la cafele. De mustrarile parintesti ale tatii si de sfaturile pline de dragoste ale mamei. Ehei......
Pana la urma, mi-e dor de tot. Parca am venit in alta lume. O lume fara Eliade. O lume doar cu munca, calculator, probleme si, din cand in cand, momente de respiro. Nu, nu sunt nefericita, sa nu ma inteleaga nimeni gresit! Doar ca ... mi-e dor de Eliade. Cred ca imi dadea o altfel de stare de spirit. Exact cum spun unii ca un cantaret sau trupa le ofera sprijin sa mearga mai departe, prin muzica lor. Cam asa. Asta e Eliade pentru mine.
Ma simt ca si cand i-as spune iubitului meu: "nu am timp de tine, asteapta-ma!". Tot am senzatia ca, intr-un final, se va supara ca nu-l bag in seama si ma va parasi.
Mai stai cu mine, Mircea! Am sa vin la tine.... curand!