Adio sau pe curand?!

Mi-e groaza de momentul in care va trebui EFECTIV sa-mi iau la revedere. Intr-o mica masura am facut-o deja, dar cred ca inca nu am realizat.
Mi-e groaza de ce las in urma, dar si mai groaza mi-e de ce am in fata.
Ce las in urma? Pai las ore in sir de munca, un program aiurea, cativa colegi pupincuristi si turnatori, multe ore de nesomn, foarte mult stres.
Ce las in urma? Pai las cele cateva zeci de minute de "rasfatz" alaturi de colegii mei, cei cativa prieteni pe care mi-e extrem de greu sa-i parasesc, daruirea si pasiunea pentru radio, sufletul meu. Nu, nu-s prostii, mi-e drag. Mi-e drag rau si se rupe sufletu-n mine ca plec. Mi-s dragi rau oamenii de aici (nu toti) si imi pare nespus de rau ca n-am sa-i mai am langa mine, in fiecare zi.
Ce am in fata? ... Niste oameni straini, locuri neumblate si un stil care nu-mi este caracteristic. Nimic din mine nu e acolo. Nimic.
Si atunci de ce o fac? Nu stiu nici eu exact. Plec pentru ca am fost invatata sa lucrez dupa un standard. Plec pentru ca vreau sa fac lucrurile bine si nu reusesc daca depind de altii. Nu, nu e vorba de lucrul in echipa. E vorba despre responsabilitatea care lipseste cu desavarsire oamenilor cu care lucrez. Daca as putea, as face totul singura. Dar nu am timp suficient. Poate ar trebui sa se inventeze ora de 120 de minute si ziua de 36 de ore...
Dar nu pot sa scap de nodul din gat. AMR 2 zile de stat aici, imi spunea unul dintre colegii mei dragi azi. Doar 2 zile, in care trebuie sa-i privesc pe toti pana ma satur, ca sa nu-mi fie dor de ei.
La dracu! Ba o sa-mi fie! Si-mi vine sa mor din cauza asta!
O sa-mi fie dor si de "maruntisurile" de care ma ingrijeam. Nu mare branza, dar erau ale mele si-mi va fi al naibii de greu sa le vad facute de altcineva.

- va urma -

Mi-e dor de Eliade

Mi-e dor de Mircea Eliade. Mi-e dor de noptile in care, in bucatarie, acasa la mama, nu se auzeau decat greierii de afara si foile cartii pe care o citeam. Aveam atunci atatea angoase, atatea suferinte, atatea nemultumiri! Si, cu toate astea, mi-e dor de vremurile alea! Unii cred ca ar numi asta "dor de acasa". Eu cred ca m-am poticnit in a rezolva problemele altora si nu mai am timp de ceea ce ma scotea din cotidian. Mi-aduc aminte ca uitam ca trebuie sa ma trezesc la 4, ca la 5 sa fiu deja la TV. Uitam ce zi este, uitam ca mi-e foame. Eliade era de vina.
Am venit in Bucurestiul asta murdar, ca orice "provincial", cu gandul ca voi avea timp de toate. Ufff, mare greseala.Am o cunostinta pe care o sunam mereu cand veneam in vizita in Capitala. Si, evident, mereu zicea acelasi lucru: "nu am timp, iarta-ma!". La un moment dat, sucarita ca ma tot refuza, mi-a zis: "ai sa vii si tu in Bucuresti si ai sa vezi ca nu mai ai timp de nimic!". Wow! Ce palme imi vine sa-mi dau acum! Cata dreptate avea!
Si mi-e dor de Eliade. Mi-e dor de zilele in care pregateam lucrarea de licenta si nu aveam timp sa citesc tot ce mi-ar fi trebuit mie. Eu scriam lucrarea pe publicistica lui Eliade in Dobrogea, si tot eu, darza, citeam nuvelele lui!! Desteapta fata! Dar, stii ce? Nu-mi pare rau absolut deloc!
Ca dovada, acum mi-e dor...
Nu cumva mi-e dor de singuratatea mea de atunci? De clipele mele de liniste? Ei, cata liniste poti avea cu mama si tata acasa, deh. Nu ca ma plang, dar... intelegeti voi. Da, uite, si de mama si tata mi-e dor. De serile in care glumeam pana tarziu, in bucatarie, la cafele. De mustrarile parintesti ale tatii si de sfaturile pline de dragoste ale mamei. Ehei......
Pana la urma, mi-e dor de tot. Parca am venit in alta lume. O lume fara Eliade. O lume doar cu munca, calculator, probleme si, din cand in cand, momente de respiro. Nu, nu sunt nefericita, sa nu ma inteleaga nimeni gresit! Doar ca ... mi-e dor de Eliade. Cred ca imi dadea o altfel de stare de spirit. Exact cum spun unii ca un cantaret sau trupa le ofera sprijin sa mearga mai departe, prin muzica lor. Cam asa. Asta e Eliade pentru mine.
Ma simt ca si cand i-as spune iubitului meu: "nu am timp de tine, asteapta-ma!". Tot am senzatia ca, intr-un final, se va supara ca nu-l bag in seama si ma va parasi.
Mai stai cu mine, Mircea! Am sa vin la tine.... curand!