Dimineatza de septembrie

E dimineatza. E septembrie. E racoare. Nu frig, racoare – atat cat sa ma strangi in brate. Cafeaua aburinda ma-mbata cu aroma-I puternica. As vrea sa ma tii in brate… E atat de simpla dimineata asta… Aud valurile inspumate cum rascolesc nisipul. Noi doi, o cafea si marea. Fara discutii incalcite, fara cuvinte grele… noi doi si-un “te iubesc”…

Descopar in mine in fiecare zi dorinte pe care le credeam ingropate pentru mult timp, daca nu pentru totdeauna. Descopar in fiecare zi ca pot, din nou, sa iubesc. Descopar in fiecare zi ca te descopar zilnic, mai aproape de mine, mai aproape de sufletul meu. Dar esti atat de departe!... Sa nu razi, dar iubirea mea n-ai s-o gasesti in cuvinte. Iubirea mea ai s-o descoperi si ai s-o gasesti intr-un sarut, intr-o atingere, intr-o privire. Cuvintele sunt seci, sarutul e plin de pasiune. Cuvintele se pierd, atingerea iti mangaie sufletul pentru totdeauna.

Parca plutesc, gandindu-ma la tine. E vis, si totusi nu. Esti vis, pentru ca doar in vis te pot iubi. Esti adevar, pentru ca ceea ce simt e adevar.

Tanjesc dup-o atingere infrigurata. Mi-e dor de-un zambet si-o privire calda. In vis te-am luat in brate. In vis, eram doar noi si-o dimineata trista de septembrie…

De ce mi te doresc atat?? De ce ma gandesc doar la tine?? De ce din zeci de brate, eu le doresc in juru-mi p’ale tale?? De ce din zeci de buze, le caut sa le sorb doar p’ale tale?? De ce dintr-o privire ma-nfior?? De ce se umple suletul cand te aud?? De ce sa te doresc taman pe tine?? De ce??...

De ce n-am cum sa stiu, si doare. Te vreau langa mine, asta stiu. Stiu ca te pot iubi, poate cum te-au iubit si altele, ai sa spui. Si poate ai dreptate, poate nu stiu sa iubesc, poate nu stiu sa iubesc asa cum ti-ai dori tu. Stiu doar sa te iubesc asa cum stiu, asa cum simt. Iar daca nu-I de-ajuns, am sa te iubesc, din nou, in vis, in gand. Si-n gand ai sa ma iubesti si tu, desi in viata asta n-ai s-o faci. Si ai sa fugi, si-ai sa fii trist, fiindca nu te-am iubit de-ajuns.