Jurnal de calatorie

Calimanesti, vineri, 21 iulie.
Urasc apa asta care ar fi trebuit sa ne poarte pe amandoi inspre poalele muntelui, urasc linistea asta galagioasa care nu face decat sa-mi aduca aminte de cat de singura sunt si de cat esti de departe de sufletul meu. De ce? De ce nu vii sa vezi furnicile urcand pe zidul asta plin de mushchi? Verdeata lui urat mirositoare, pe care o urasc, imi spune ca parfumul carnii tale nu se va simti niciodata pe pielea mea!...
Cozia, idem.
Aici nu pot sa urasc. Aici pot sa iubesc, aici pot sa recunosc ca te iubesc. Nu mi-e frica, chiar de te voi pierde, iar. Iar, ptr ca prima oara te-am pierdut cand te-am cunoscut... Sunt aparata de o credintza care, culmea!, nu pare sa-mi apartzina. E de ajuns sa stiu ca, prin nastere, fac parte dintr-o religie care are atata bunatate, si sunt fericita ca nu mi s-a pietrificat sufletul, iubindu-te - savarshind pacatul de a te iubi. Poate ca este singurul loc in care voi recunoaste cat de mult te iubesc.
Ranca, sambata, 22 iulie.
Sunt la 1600 de metri deasupra nivelului marii, dar aerul asta de munte tot nu reuseste sa-mi alunge apasarea de pe suflet. Poti sa-ti inchipui cum e sa-ti simti trupul framantat toata noaptea de niste maini care-ti sunt straine, iar carnea ta sa urle inauntru numele altui barbat??? Sa simti cum tzi se rascoleshte stomacul cand tu cautzi disperata buzele acelea... acelea, nu astea!!! Orice atingere ma murdareshte complet, si doar gandul ca poate, "some day", vor fi "acele" maini cele care sa-mi "mane pe coapse iepuri mici"...
Si dimineatza asta! Ahhh, Doamne, dimineatza asta!!! Si o bucatzica de cer mi se deschide acum in suflet, dar... ce folos?? Promit sa nu spun! Nu spun!...
Hobitza, idem.
Simtzurile imi sunt paralizate. Nu ma gandesc decat ca mai am o noapte de chin. Nu pot sa-mi alung gustul amar si dorul de tot ce-mi este drag. Profit de orice moment ca sa ma inchid in gandurile mele, sa scap, sa evadez in tine. Muntele asta ma innebuneste!!! De ce frunza asta nu ma lasa in pace? De ce ma chinuie si cerul asta?? De ce nu pot sa nu ma gandesc la tine? Ahh, uite-l ca vine iar... mi-e sila de tot ce inseamna atingeri care nu-ti apartin. As vrea sa evadez, sa-mi las corpul sa suporte mizeriile astea, sa ma-nchid in tine. Mi-e dor de tine, stiu, lasa-ma sa visez, mi-e dor de carnea ta, de stransoarea ta, de respiratia ta langa tamplele mele, stiu, lasa-ma sa visez...
Tismana, idem.
Pur si simplu, daca... Ahh!! Nu ma pot regasi aici! Cozia e altfel... Aici nu apartin acestui loc, nu simt vibrand nimic in suflet. Raul Tismana nu-mi da pace, nu ma lasa sa-mi trezesc simtzurile. As vrea sa-ti spun cat de mult te iubesc, as vrea sa pot sa-ti arat tot ce e acum in mine, toata ura pe care o am fatza de toate lucrurile fara tine!... Nici macar faptul ca te port in suflet nu-mi mai ajunge!... Vreau mai mult, mai mult! Te vreau mai mult, asa cum *** ** *** te vrea si te cheama in fiecare seara... Vreau sa musc din tine asa cum musca raul asta din munte! Sa-ti sap albii in piele cu unghiile, pentru ca doar asa iti vei aminti ca existenta mea depinde numai de tine!!... Devoratzie, da! canibalica, da!...
Muntele asta ma apasa iar pe suflet, si am nevoie de terapie cu nesfarshita mea mare albastra!
Promit sa nu-ti mai spun ca te iubesc! Promit sa ma cenzurez in continuare, sa nu fiu eu nici macar in acest jurnal de calatorie stupid! Doar asa ma iubesti tu, fiind alta! Promiti sa ma iubesti si dupa ce am sa te iubesc? Promiti?.. Hai, minte-ma asa cum numai tu stii...

In trecere prin Maldareshti, Horezu si Costeshti, duminica, 23 iulie.
Mi-e sila, da, mi-e sila!
Las in urma muntele si aproape trei zile de murdarie umana.
Parca atmosfera se incarca iar cu mirosul tau, si ma imbat cu el, si mai vreau, si stiu ca n-am sa te am, pentru ca tu esti sortit ingerilor, doar ei te pot ferici pe tine... Mi-e greu sa mai scriu, mi-e greu sa respir stiind ca nu esti langa mine.
Marea mea albastra ma asteapta, ma intorc la ea, fidela.
Maine e luni, si-am sa te iubesc din nou, ca pana acum. Acum te urasc, pentru ca nu esti langa mine.